Dimineaţa pe gârlă

Dimineaţa pe gârlă
Pe Dunare acum vreo 35 de ani

joi, 28 iulie 2011

Chinul şi farmecul vieţii de pescar pe Prut

Autor:Adi Dobre
În lumea pescarilor din zona Galaţiului se munceşte şi se bea mult, se câştigă puţin şi se împarte totul.




"Cum naiba să vină un ziarist din Bucureşti şi să scrie despre viaţa noastră? Aşa ceva doar în poveşti se întâmplă", spunea Doru Cristea, liderul echipei de pescari, când i-am propus să mă alătur formaţiei lui pentru o zi. Încercasem de mai multe ori în ultimele luni: voiam să văd cum arată o zi de muncă pe Prut şi pe canalale din jurul Lacului Brateş, alături de cei care trăiesc numai din asta. Doru Cristea nu prea mă lua în serios. Până într-o seară de decembrie, când i-am bătut la poartă. Omul meu tocmai curăţa un somn de vreo 14 kilograme, prins pe canal, lângă Brateş. "O, domnu’ ziarist, să trăiţi!", mă întâmpină respectuos Doru. "Monstrul", deşi eviscerat, se zbate ca nebunul! Te ia cu fiori. "Dau pariu că aşa ceva n-ai mai văzut!", zice Doru. Lângă el, la un pahar de vorbă, stau Miki şi Panteră, camarazii săi de pescuit, oameni care au ieşit la pensie, iar de ani buni îl însoţesc zi de zi pe Doru. "Te-aştept mâine dimineaţă la 5.00!", îmi spune Doru la despărţire. Sunt punctual. N-o să mergem cu bătrânul lui Oltcit, ci cu un Volkswagen Transporter, care a împlinit şi el vreun sfert de secol. "Uită-te la el cum a venit echipat! Vino la tata să-ţi dea nişte cizme de cauciuc! Căciulă ai? Şi bagă un coniac, ca să simţi adevărata viaţă de pescar! E Athos. Pe Portos şi pe Aramis i-am băut aseară", mă ia tare Doru. Se face rapid inventarul: prostovol, găleată, saci, plase. Toate sunt urcate în maşină. "Panteră, ai luat actele? Cum nu ţi-a zis nimeni? Păi, cum dracului pescuim pe Prut? Vâslele le-aţi luat? Motorul pentru barcă? Uitarăţi vâslele! Râde lumea de noi, Panteră", îşi ceartă Doru "subalternul", după care anunţă: "M-am uitat pe internet, la cotele apelor Dunării. E jale! Apa e mare, să vedeţi că nu prindem nimic pe Prut. Măcar să ne recuperăm sculele!".
Un paznic şi cinci câini Doru e un personaj fabulos. Are 45 de ani şi a lucrat la "Piscicola" imediat ce a terminat şcoala, pe vremea lui Ceauşescu. De ani buni însă, e pe cont propriu. Cântăreşte 150 de kilograme, are o privire care te determină să-l ocoleşti, să-i fugi din cale, dar, în schimb, are un suflet de copil. Nu e o calitate, ci mai degrabă un defect. Banii primiţi pe somnul prins cu o zi înainte i-au fost luaţi la table de omul care venise să-i cumpere peştele! Nu s-a supărat, ci a dat vina pe soartă şi pe oamenii care "s-au înrăit peste măsură". În schimb, „Miki”, omul său de încredere, e foc şi pară. "Eu îmi vreau banii", avea el să bombăne aproape toată ziua. Plecăm. În drum ne oprim la "studenţi", să cumpărăm ţigări. Apoi la un bar, ca să bem o cafea. Doru comandă doar apă caldă. Scoate din buzunar câteva plicuri de "3 în 1". Bem cafeaua şi plecăm. Cumpăr o sticlă de "Unirea", la vederea căreia oamenii mei fac ochii mari de parcă ar fi văzut un "Ballantine’s". Ieşim din oraş pe drumul spre graniţa cu Republica Moldova. "Aici am muncit o viaţă, la Şantierul Naval. S-a dus dracului tot", gândeşte cu voce tare Miki. Părăsim drumul principal şi, după câţiva kilometri, intrăm pe poarta Institutului de Cercetări Piscicole Galaţi. Un paznic şi cinci câini sunt toţi angajaţii de la "Piscicola". Doru opreşte maşina şi îi dă câteva ţigări paznicului. Prin ferestrele încă întregi ale laboratoarelor se zăresc bazinele în care creştea puietul pe vremuri, aruncate acum de-a valma. REGRETE Pe vremuri, Lacul Brateş hrănea jumătate din Moldova, însă acum este închis oficial. "E pentru braconieri şi pentru Poliţia de Frontieră", explică Doru Cristea "Intrăm pe digul dintre Lacul Brateş şi un canal construit înainte de 1989. Doar pe acesta din urmă pescarii au voie să pescuiască. "Brateşul e pentru braconieri şi pentru Poliţia de Frontieră", spune Doru. În faţa noastră apare o privelişte apocaliptică: plin de noroi, digul pare de neabordat chiar şi de un tractor cu dublă tracţiune. Bătrânul Volkswagen intră în glod. Gâfâie şi pârâie din toate încheieturile, pare că se va prăbuşi în apă. Dau să cobor, dar e prea târziu. Sunt transpirat tot, în timp ce Doru şi echipa lui discută aiurea. "Pe vremuri, Brateşul hrănea jumătate din Moldova. Acum e închis pentru pescuit. Oficial", oftează Miki. După mai bine de o jumătate de oră, intrăm pe o porţiune ceva mai bună. Culmea, Volkswagenul abia acum se împotmoleşte! Coborâm şi împingem maşina. După cinci minute, maşina se opreşte. "Uite barca, e la locul ei. Sculele jos. Trebuie să strângem plasele azi. Mâine e anunţat îngheţ", spune Doru. "Ştiţi câţi ani are barca asta? Mai bine de 40 de ani. A fost a faimosului Gherghiţă Borisov, unul dintre cei mai mari pescari din zonă. Acum o folosim toţi, dar e pe ducă", mă informează Miki. Urcă alături de Doru în barcă. Panteră rămâne pe mal şi recită din Eminescu, varianta deocheată, cu o intonaţie demnă de un actor. Captură slabă: un somn de două kilograme După patru ore, Doru şi Miki trag la mal. Captura e slabă: un somn de vreo două kilograme, câţiva cărăşei, o ştiucă, cinci raci. "Vedeţi, domnu’ ziarist, asta e viaţa de pescar. Şi trebuie să declari tot. Să-ţi vinzi marfa la magazin sau la om cu chitanţă. Să plăteşti impozit. Şi rămâi cu... Era să zic o prostie", comentează Doru, în timp ce strânge plasele. Plecăm spre Prut. La destinaţie, grănicerii ne cer actele. Lăzile în care Doru şi ai lui îşi ţineau astă-vară sculele de pescuit sunt acoperite acum de apă. Pe digul de apărare, câţiva pescari ţin de undiţe. "Ăştia-s sportivi", glumeşte Doru. În afara echipei lui, în zonă mai sunt doar trei grupuri de pescari cu permis de pescuit industrial. "Păi, e Vulcan, mai e Fonca! Era să-l uit pe Şoşonel. Ăştia suntem toţi. Trebuie să fii nebun să mai pescuieşti în ziua de azi. Dar şi altceva, ce dracului să facem?", zice Miki. Panteră renunţă în favoarea mea la locul din barca din fibră de sticlă. Miki scoate apa din barcă, iar Doru montează motorul. Peste doar câteva minute intrăm pe şenal. Urcăm pe Prut în căutarea plaselor şi a celorlalte ustensile de pescuit montate cu mai multe zile în urmă de Doru şi ai lui. Pe malul din dreapta, în direcţia noastră de mers, un grup de oameni ne salută. "Fraţii noştri, moldovenii", mi-i prezintă Doru. La doar câteva sute de metri se înalţă casele satului basarabean Girgiuleşti. Prutul e mare, Dunărea - la fel, acesta fiind motivul pentru care apa a inundat multe zone adiacente. Intrăm în lunca Prutului, unde râul care desparte Moldova în două se prezintă în toată măreţia lui. Sunt imagini incredibile, cu arbori uriaşi înecaţi în apa râului, cu maluri gata să se prăbuşească, cu păsări rătăcite. Toate constituie un desen greu de descris. Rămân cu gura căscată. Un pachet de ţigări, adevărată minune pe Prut "Vă place acum? Să veniţi la vară să vedeţi ce frumos e", îmi zice Miki. Mic de statură, omul s-a cuibărit în vârful bărcii. Doru e în spate, la cârmă. Renunţăm la motor atunci când intrăm în luncă, printre copaci şi buştenii aduşi de Prut. "Băi, Miki, noi mai avem ţigări? Nu? Şi ce dracului facem acum? Domnu’ Adi nu fumează. Suntem morţi!", dramatizează Doru. Mă amuz şi eu câteva minute, apoi scot din buzunar un pachet de ţigări. Îl cumpărasem dimineaţă, odată cu sticla de "Unirea". Doru se uită la mine şi se freacă la ochi. În mijlocul Prutului, cineva îi face cadou un pachet de ţigări. Nici nu poate să-mi mulţumească. Primul fum topeşte jumătate din ţigară.

După câteva ore petrecute pe Prut, ne întoarcem la mal. Câteva ştiuci, în total în jur de vreo cinci kilograme, zece caraşi... Asta e tot. "Ştiţi cât ar trebui să prindem, ca să fim cât de cât mulţumiţi? Cam zece kile de fiecare. Păi, faceţi socoteala. Fumez două pachete de ţigări pe zi, mai beau o sticlă de ceva şi cu ce rămân? Asta-i viaţă?", se lamentează „Miki”. Ajungem acasă. Acasă la Doru, pe strada Lacului. Uzi, obosiţi, rupţi de foame.

Doru îşi aprinde o ţigară, toarnă în pahare şi ne urează la toţi de bine. „Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu", se plânge Doru, după care continuă: "Înainte perioada de prohibiţie era de doar 30 de zile. Acum e de peste trei luni. De la 1 aprilie la 10 iulie nu avem voie să pescuim. Braconierii îşi văd însă de treabă, au scule interzise şi pescuiesc pe Brateş fără jenă. Noi nu ne permitem să riscăm. Rămânem fără permise. Noi trăim din pescuit. Unde naiba o să ajungem, nu ştiu".

Fiecare îşi spune păsul. Paharele se golesc unul după altul. Cei care vor să-şi ia un peşte acasă trebuie să şi-l cureţe. Doru face planuri pentru zilele următoare. Multe nu sunt de făcut. Frigul îl împiedică să-şi facă meseria.

„Asta e viaţa noastră, dar câţi o cunosc? Ce-aş fi făcut dacă nu eram pescar? Ce întrebare bună! Tot pescar, domnu' ziarist, că altceva nu ştiu să fac”, îmi spune Doru, după care ne luăm la revedere.

sursa
publicat la Marţi, 04 Ianuarie 2011

2 comentarii:

  1. racul albastru2 august 2011, 19:35

    Nea Iaone vine careva dintre voi pe girla saptamina asta? Ca vreau neaparat sa ies pe balta si sa stiu in ce directie s-o apuc; daca nu vine nimeni la butuci cred ca plec prin zona Crisan, Mila 23.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai ca te-am botezat Nea Ioane!

    RăspundețiȘtergere